Răspunsuri

Cel mai inteligent răspuns!
2014-09-22T17:33:08+03:00
O lumina calda si jucausa imi mangaie pleoapele incarcate de somn , primul semn ca o noua zi a inceput. Astazi ne asteapta o zi ce sfideaza rutina. Vom merge intr-un sat locuit de hutuli, la 4 kilometrii de granita cu Ucraina, un catun aflat la marginea Uniunii Europene.Acelasi soare placut ne insoteste si in gara din Radauti, asteptand trenul spre Nisipitu. Un suierat prelung se aude. Ne luam ghiozdanele in spate iar in momentul in care trenul a oprit in dreptul nostru, ne-am urcat alegandu-ne locurile de la geam. Soarele continua sa ne urmareasca in timp ce caldura lui inglobeaza lacom racoarea diminetii care treptat dispare.Traversam mai multe gari. Noi coboram la Nisipitu, in cea mai indepartata si ascunsa gara din Bucovina. Este o gara mica, ce se inscrie in aceeasi atmosfera misterioasa ce se ascunde si in natura din acele locuri. Urmam un drum, prafuit de colb si timp, un drum ce pare parasit. Rareori se aude din departare motorul unei masini, care ajunge din ce in ce mai aproape de noi, pana ce ne lasa in urma invaluite intr-un nor de praf.Dupa o jumatate de ora de mers continuu ajungem in Paltin, unul din satele din comuna Brodina. De aici ne vom continua calatoria prin padure. Mai intai insa oboseala ne determina sa ne asezam pe o cioata mare, care strajuia intrarea. Ne ridicam privirile si intalnim cerul care se acoperise cu un zabranic sur. In departare linistea este taiata de proemineta unui tunet. Sunetul ne indeamna sa ne grabim.Drumul din padure pare a complota cu lumea misterioasa a hutulilor, parand a fi obisnuit si resemnat cu picaturile grele a ploii. Stropii tacerii se contopesc cu cei ai atingerii divine pe care o simtim pasind pe cararea serpuita ce se pierde printre trunchiurile copacilor sculptati de trecerea ireversibila a timpului.Drumul a fost destul de greu pentru niste persoane nefamiliarizate cu acest mediu, dar indulcit de frumusetea frapanta a imprejurimilor si de mirosul specific al prafului inmuiat de picaturile de ploaie. Deodata cararea se bifurca . In fata noastra se deschide o panorama marginita de munti, a caror inaltime desi neuniforma creaza iluzia unor ziduri, care strajuiesc o cetate misterioasa, o lume in care timpul si spatial se rescriu la ciripitul fiecarei pasari. fata noastra, o gramada de iarba uscata, arsa de arsita soarelui si indulcita de ploaia ce tocmai s-a oprit, arata ca “locuitorii cetatii“ sunt acasa. Suntem in catunul Pleoscii . Privirea se opreste asupra micilor constructii imprastiate ca si cum am fi intr-o lume de poveste. Imaginile par a fi decupate dintr-o carte veche ce te face sa te intrebi cine sunt acesti oameni...?In departare observam un calaret care se apropie de noi, ne da buna ziua si se pierde pe acelasi drum pe care am urcat noi. Ramanem profund uimite de faptul ca, acel calaret era o femeie. Mirarea a fost cu atat mai mare cu cat maiestria si priceperea cu care comunica cu acel animal erau atat de firesti.Intram in aceasta lume, la inceput cu o oarecare retinere. Observam in poarta unei gospodarii un batranel alaturi de sotia sa, care cu zambetul lor ne-au dat curajul de a ne apropia. Am intra in vorba cu ei. I-am intrebat daca ne pot oferi informatii referitoare la: originea gospodaria, ocupatiile, traditiile,muzica si religia pe care o au. Ne-a surprins caldura cu care acesti oameni ne-au primit in viata lor, si deschiderea cu care ne-au prezentat aspecte din trecutul lor.Aceste persoane care ne-au impartasit momente din existenta lor se numesc Stoler Vasile si sotia sa Mitrana, impreuna cu cele doua fiice: Zeliuc Ana si Crevco Vasilena.  Piftim ;)