Răspunsuri

Cel mai inteligent răspuns!
2014-09-18T16:52:52+03:00
Totul a început în vara anului 1999 pe când Patrick, eroul povestirii noastre avea doar trei anişori. Părinţii lui tocmai cumpăraseră un teren într-un cartier nou de locuinţe, în apropierea oraşului. Doreau să-şi construiască acolo o casă pentru a-i oferi lui Patrick un mediu mai apropiat de firea şi preocupările lui. Obişnuiau să rămână peste noapte acolo, deoarece aveau mult de lucru, dar şi pentru că dimineţile răcoroase de la curte erau, mai ales pentru Patrick, o binecuvântare.
Într-o noapte, somnul dulce de după o zi istovitoare de muncă le-a fost tulburat de schelălăitul unui căţeluş. Nu ştiau exact de unde vine, dar spre dimineaţă, la rugăminţile mamei, tatăl a ieşit să cerceteze împrejurimile. În scurt timp a apărut în pragul uşii ţinând în mâini un ghemotoc de blană neagru ca smoala. Era un pui de căţel maidanez, abandonat de un om fără suflet, pe care ei l-au adoptat bucuroşi. Noul membru al familiei s-a ataşat imediat de salvatorii săi şi a primit numele Zorilă, inspirat de momentul găsirii lui.
Încă din primele momente băieţelul s-a ataşat puternic de mica făptură atribuindu-i pe loc calitatea de cel mai bun prieten. Nu ştia prea multe despre câini, dar era hotărât să înveţe din mers oferindu-i acestuia necesităţile primare; hrană, un culcuş călduros şi foarte multă dragoste.
Părinţii îl rugau să fie atent cu el când se joacă, să nu-l chinuie, să nu i se întâmple ceva rău, dar căţeluşului părea să-i facă o deosebită plăcere. Chiar şi când Patrik abandona joaca obosit, micul prieten îl provoca din nou.
Pentru băiat această zi era una cu totul deosebită, chiar dacă a trebuit să se trezească mult mai dimineaţă faţă de cum era obişnuit, avea sentimente din cele mai plăcute. Dar aceasta nu era totul. Ziua era cu totul specială datorită evenimentului rar ce avea să se întâmple, aşteptat cu interes de către toţi pământenii şi anume ultima eclipsă totală de soare a mileniului II. Patrick nu prea înţelegea ce o să se întâmple, dar vedea că toată lumea vorbeşte şi este preocupată de acest eveniment. Tatăl său cumpărase de la un magazin, pentru toată familia, ochelari speciali prin care puteau privi eclipsa. Specialişti au avertizat pe toată lumea să folosească ochelari, altfel pot rămâne fără vedere. Apariţia noului prieten l-a făcut pe băiat să uite de eclipsă. Chiar şi un eveniment atât de rar şi spectaculos cade pe locul doi când îţi găseşti un prieten atât de drag.
Anunţul tatălui că peste cinci minute va începe eclipsa a făcut rumoare în rândul familiei. Patrick l-a lăsat pe Zorilă dormind; prefera să-l ştie acolo în siguranţă, şi a plecat să-şi caute ochelarii. ”Ultima eclipsă a mileniului II şi prima din viaţa mea!” gândi el emoţionat. „Oare o să fie beznă totală ?”. Şi-a ocupat locul între părinţii lui trăgându-i mai aproape şi privind spre cer. În câteva clipe cineva parcă a început să muşte din soare ca dintr-o pizza, acesta devenind din ce în ce mai mic. Părinţii îi explicaseră că luna se aşează pentru puţin timp între pământ şi soare, dar el nu vedea nicio lună. Când luna a acoperit în întregime soarele, spectacolul era desăvârşit. Patrick privea cu gura căscată imagini pe care nici măcar desenele animate nu i le puteau oferi. În acel moment lătratul inconfundabil al lui Zorilă l-a făcut să tresară şi a fugit repede spre el. Cu o mişcare bruscă, instinctuală, şi-a scos ochelarii acoperindu-i cu ei ochii prietenului drag. O lumină puternică i-a învăluit atunci, copil şi câine fiind pătrunşi de un sentiment straniu, dar totuşi plăcut.
Părinţii îngrijoraţi, dar şi surprinşi de comportamentul băiatului, i-a dus repede în casă şi nu după mult timp Patrick şi Zorilă au adormit împreună. Când băiatul s-a trezit a alergat spre părinţii lui strigând:
-Tată! Mamă! Căţelul vorbeşte! Am înţeles tot ce a spus! Şi el m-a înţeles pe mine! Este minunat!
Părinţii îi spun zâmbind:
-Ai avut un vis frumos, Patrick!
Băiatul se întoarce dezamăgit la prietenul său, care îi spune:
-Vezi, ţi-am spus că n-o să te creadă nimeni!