Răspunsuri

2014-09-18T15:46:33+03:00
Cerul senin, de un albastru pur şi răcoarea dimineţii, care se făcea simţită prin hainele cu care eram îmbrăcat, mă îndemna la visare. Am mai stat un timp şi am admirat natura din picioare. Apoi m-am aşezat la umbra stăpânului pădurii - un stejar înalt şi bătrân cât lumea, a cărei înălţime te ameţeşte doar când te uiţi la el. M-am aşezat şi dintr-o dată, din spate, am auzit un lătrat. M-am speriat de mama focului. Primul gând a fost să mă urc în copacul copilăriei mele, stejarul cel bătrân. Dar am renunţat. Fiinţa care lătra şi-a arătat faţa. Era drăgălaşul meu câine, Bobiţă. Sperietura a fost cumplită. Chiar şi după ce l-am luat în braţe pe Bobiţă, inima îmi bătea atât de tare, de parcă ar fi vrut să-mi iasă din piept. Abia când Bobiţă a început să mă lingă vesel pe mână, m-am liniştit.