Răspunsuri

2014-09-13T14:22:03+03:00
Am construit un zmeu. Unul mare si rosu din hartie rezistenta. M-am asezat pe el si o briza l-a ridicat la cer. Am zburat cu el pana am ajuns pe o pajiste intinsa si insorita. Era plina de flori mici si colorate, un curcubeu minunat se intindea pe cerul albastru. Si acolo, stand sub o salcie plangatoare, ferita de lumina puternica a soarelui, ma astepta pisica mea din copilarie, cu labutele ei albe si nasucul umed. Pisica pe care am iubit-o atat de mult incat am plans cand a murit. M-am asezat langa ea si s-a urcat usor in bratele mele. Era la fel de  moale cum imi aminteam, la fel de iubitoare. S-a ghemuit in poala mea si a inceput sa toarca usor. As vrea sa nu mai plec niciodata de aici, pentru ca e un loc atat de linistit si placut, incat orice rautate pare doar o umbra indepartata, o iluzie. Dar din pacate nu pot, zmeul meu incepe sa vibreze in bataia usoara a vantului si eu trebuie sa plec cu el. Pisica imi coboara usor din brate si ramane sub salcie, parca sub aceeasi salcie din gradina bunicii sub care am ingropat-o atunci...
26 4 26