Răspunsuri

2014-09-11T11:21:55+03:00
Fabula Iepurele, ogarul şi copoiul, de Grigore Alexandrescu, a apărut pentru prima oară în „România literară” (nr. 11 din 16 aprilie 1855) cu titlul Ogarul şi epurele. La distanţă de câţiva ani e republicată în „Reforma” (nr. 1, an V, din 31 martie 1863), cu titlul Epurele, ogarul şi copoiul. Diferenţele între cele două versiuni permit o incursiune în laboratorul de creaţie al poetului. În volumul din 1803, fabula păstrează titlul şi forma celei de-a doua versiuni. Alegoria, din lumea canină, prezintă diverse rase ale speciei animaliere, menţionată de obicei doar cu denumirea generică. Ideea este că reiatele de rudenie chiar îndepărtată provoacă favoritism între soiuri. Fabula se plasează la antipodul compunerilor Boul şi viţelul sau Câinele şi căţelul doar în aparenţă, căci e vorba de două rase „nobile” de câini de vânătoare.
Cel mai inteligent răspuns!
2014-09-11T11:23:44+03:00
Iepurele, ogarul si copoiulCalitățile noastre cele mai lăudate
Ne sînt ades în lume drept crime reproșate;
Aceasta se întîmplă de cîte ori prin ele
Oprim executarea intențiilor rele.
Iepurele odată
Fu tras la judecată
De un ogar. În tufe atuncea prezida
Copoiul, și sentințe fără apel el da.
Ogarul către el așa se adresă
Și-n limba lui strigă:
„O, tu ce prezidezi senatul cel cîinesc,
Te rog să mă asculți: eu viu să jeluiesc
De acest ticălos,
Ce sufletul mi-a scos.
Căci vrînd a-l întîlni, pe deal sau pe cîmpii,
El fuge parc-ar fi gonit de vijelii;
Ș-apoi n-aleargă drept,
Cu el să poți da piept,
Ci merge tot cotiș
Și sare curmeziș;
C-un cuvînt, n-are pas, nici umblet creștinesc.
Dar ce să mai vorbesc,
Cînd chiar măria-ta, d-o fi cum am aflat,
Ai fost adeseaori de dînsul înșelat?“
„Destul — lătră atunci copoiul cafeniu —
Pe el nici îl ascult, purtările-i le știu,
Orice pentru el crez, și iată-l osîndit
Să fie jupuit.
Carnea va rămînea pentru judecător,
Iar labele vor fi pentru jeluitor.
2 3 2