`colea-n sat intr-o gradina
prinse dorul radacina
si-as voi sa-l iau cu mine
sapte radacini nu-l tine
si-as voi sa-l iau acasa
sapte radacini nu-l lasa``
am nevoie de o poezie cu tema asemanatoare, adica despre dorul de casa parinteasca, locul natal..

1

Răspunsuri

2014-09-07T09:36:54+03:00
Mi-e dor de casa părintească
Şi de căpiţele de fân
De mine, puiul de român,
De tot ce poa' să-mi amintească,
De-acea copilărie sfântă 
Când umblam cu pantalonii scurţi,
De droaia de copii din alte curţi
Cu care mă luam la trântă;
Prispa de lut a casei noastre
Luminată-n nopţile cu lună
Şi astăzi nostalgiile-mi adună
De pe întinderile sihastre
Îmi cereau părinţii să-i ajut
Legam joiana cu un lanţ
Să pască iarba de pe şanţ
Alături, cei mai mari, jucau barbut
Fugeam după amiaza să mă scald
Adeseori mă înţepam pe grund
Şi prelungeam distracţia c-un rund
Şi cât puteam să fur din timpul cald
Dereticam prin casă şi ogradă
Cu aerul de om adult
Dar dintre toate, cel mai mult
Îmi plăcea să ţopăi prin livadă
Băteam mingea, încingeam o ţurcă
Alergam cu zmeele de sfori,
De-a v-aţi ascunselea... De câte ori,
Nu dădeam părinţilor de furcă!