Răspunsuri

2014-09-03T14:45:53+03:00
Mihai Eminescu a fost este si va fi cel mai mare poet al Romaniei.Geniul lui era desprins din alta lume.Poeziile sale deja consacrate au fost scrise in scurta sa viata.De cand era mic lui ii placea lectura.Poeziile lui sunt melancolice, de tip occidental.Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur ScopenhauerImmanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica ratiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorecu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă) și de teoriile lui Hagel.A mai lucrat la Junimea si la ziarul Timpul.
Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani pe care o termină în 1953.
Prima sa opera s-a numit "Alarma", care a fost apreciata de criticii literari.Fata de Eminescu, Vieru a fost un poet modern cu alte stiluri gramaticale.A mai scris opere precum:"Florile Dalbe;Tanarul leninist"etc