Răspunsuri

2014-07-05T20:55:27+03:00
Am fost nevoit la începutul vacanţei să merg la bibliotecă, aveam nevoie de câteva cărţi recomandate de profa de română. L-am găsit acolo pe un coleg de clasă şi am bănuit că vrea şi el să împrumute cărţi dar după ce eu am găsit cu greu două cărţi am văzut cu mirare ca Iorgu, colegul meu era la fel de cufundat în lectură ca atunci când eu venisem.
M-am aşezat lângă el şi puţin intimidat de cartea foarte groasă ce-o avea deschisă în faţă l-am salutat. Şi-a desprins cu greu privirea de pe carte şi mi-a răspuns fară entuziasm, părând dornic să se întoarcă la lectură. A zâmbit totuşi amuzat când a văzut ce cărţi am în mână şi mi-a spus că el le citise cu câţiva ani în urmă. Enciclopedia pe care o studia nu o putea împrumuta aşa că îşi petrecea câteva ore pe zi la bibliotecă şi părea foarte fericit să facă asta. Am rămas şi eu citind puţin dintr-o carte şi am ieşit odată cu el.
Pentru că locuiam aproape de el am avut timp să mai vorbim şi am fost surprins să constat ce plăcută conversaţie poate întreţine pe teme foarte variate. Lectura care era pasiunea lui nu-l izola de ceilalţi ci dimpotrivă îl ajuta să-i înţeleagă pe ceilalţi mai uşor, îi deschidea orizonturi largi şi cu toate astea nu era mândru sau distant ci prietenos, generos, gata să împărtăşească din comorile descoperite de el în cărţile lui îndrăgite.
Din acea zi, când am avut ocazia să-l cunosc mai bine pe Iorgu m-am străduit să citesc şi eu mai mult şi este chiar plăcut. Acum suntem şi prieteni nu doar colegi.
1 4 1