- Draga tatei, iaca ce-mi tot spune mă-ta de tine: că n-o asculţi, că eşti rea de gură şi innărăvită şi că nu este de chip să mai stai la casa mea; de-aceea du-te şi tu incotro te-a indrepta Dumnezeu, ca să nu se mai facă atata galceavă la casa asta, din pricina ta. Dar te sfătuiesc, ca un tată ce-ţi sunt, că, orişiunde te-i duce, să fii supusă, blajină şi harnică; căci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o: c-a mai fost şi mila părintească la mijloc!... dar prin străini, Dumnezeu ştie peste ce soi de sămanţă de oameni ii da; şi nu ţi-or putea răbda cate ţi-am răbdat noi.
Atunci biata fată, văzand că baba şi cu fiică-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, sărută mana tată-său şi, cu lacrimi in ochi, porneşte in toată lumea, depărtandu-se de casa părintească fără nici o nădejde de intoarcere!
Şi merse ea cat merse pe-un drum, pană ce, din intamplare, ii ieşi inainte o căţeluşă, bolnavă ca vai de capul ei şi slabă de-i numărai coastele; şi cum văzu pe fată, ii zise:
- Fată frumoasă şi harnică, fie-ţi milă de mine şi mă grijeşte, că ţi-oi prinde şi eu bine vrodată!
Atunci fetei i se făcu milă şi, luand căţeluşa, o spălă şi-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo şi-şi căută de drum, mulţumită fiind in suflet că a putut săvarşi o faptă bună.
Nu merse ea tocmai mult, şi numai iaca ce vede un păr frumos şi inflorit, dar plin de omizi in toate părţile. Părul, cum vede pe fată, zice:
- Fată frumoasă şi harnică, grijeşte-mă şi curăţă-mă de omizi, că ţi-oi prinde şi eu bine vrodată!
Fata, harnică cum era, curăţă părul de uscături şi de omizi cu mare ingrijire şi apoi se tot duce inainte să-şi caute stapan.( Fata babei si fata mosneagului)
1. Mentioneaza valoare morfologica a cuvintelor: porneste in TOATA lumea, departandu-SE de casa parinteasca fara NICIO nadejde de intoarcere!
2. Precizati functia sintactica a cuvintelor subliniate: - Draga tatei,IACA CE-mi tot spune MA-TA despre tine.
3. Explica semnificatia fragmentului "caci la casa mea ai dus-o cum ai dus-o".
4. Exprima-ti opinia in 5-8 randuri , atitudinea mosnegului fata de fata.

1

Răspunsuri

2014-06-17T22:52:23+03:00
Porneste- verb
toata- pronume (cred )
lumea- subst.
despartandu-se - verb
de casa- subst.
parinteasca-adjectiv.
nicio- pronume
nadejde- subst.
de intoarcere- adjectiv.

Iaca ce - Vocativ
Ma-ta-  Nominativ.

Adica la casa lui a dus-o cat de cat bine .