Răspunsuri

2014-06-15T22:42:05+03:00
Doina : ciobanul 
........................
2014-06-15T22:45:51+03:00
 Sus în deal la mănăstire,                        Plânge sora-ntr-o grădină,                        Plânge noaptea şi suspină                        Dup-a lumii fericire:                         De când eu eram copilă                        Sunt de toţi ai mei uitată                        Şi de rude fără milă                        În pustiuri lepădată!                         Fără vină, din născare                        Mă văzui eu pedepsită,                        Şi de-a lumii dezmierdare                        Mă simţii în veci lipsită!                         În amar trăind de mică,                        Ochii-mi plâng, sufletu-mi geme,                        Şi, ca pomul ce jos pică,                        Viaţa-mi cade fără vreme!                         Ah! sfârşească-se îndată                        Astă viaţă de durere!                        Vie moartea aşteptată                        Ca o dulce mângâiere!                         Ce spui, dragă surioară?                        (Zise hoţul din pădure)                        Cu-ai tăi ochi ca două mure,                        Tu, frumoasă lăcrimioară,                         Tu să mori, dulce minune!                        Şi de Domnul nu-ţi e frică?                        Dragă soră tinerică,                        Fă trei cruci ş-o rugăciune.                         De vrei ochii să-ţi lucească                        Într-un rai de veselie,                        Şi ca floarea din câmpie                        În piept inima să-ţi crească,                         Hai cu mine-n codrul verde                        S-auzi Doina cea de jale,                        Când plăieşii trec în vale                        Pe cărarea ce se pierde.                         Să vezi şoimul de pe stâncă                        Cum se-nalţă, se izbeşte                        Peste corbul ce zăreşte                        În prăpastia adâncă.                         Iar ciocoiul cum se pleacă                        De mă vede la potică!                        Cum, smerit, în genunchi pică                        Şi de fală se dezbracă!                         Am doi zmei de bună cale,                        Doi! nici vântul nu-i întrece!                        Am tovarăşi doisprezece,                        Şi la brâu patru pistoale.                         Am la piept o cruciuliţă                        Cu lemn sfânt, cu moaşte sfinte,                        Şi-n piept inimă fierbinte,                        Ca fierbintea ta guriţă.                         Am o piatră nestemată                        Care noaptea viu luceşte,                        Precum ochiu-ţi ce pândeşte                        Fericirea depărtată.                         Lasă tot, neagră chilie,                        Comănac, mătănii, rasă,                        Şi de vrei a fi voioasă                        Ca o zi de voinicie,                         Vin în lumea fericită                        Cu voinicul ce te cheamă,                        Căci cu dânsul nu e teamă                        De-a mai fi călugărită!                         De-a mers sora, nu e ştire;                        Iar de-atunce prin grădină                        Nici nu plânge, nici suspină                        Nimeni-n deal la mănăstire.