Răspunsuri

2014-06-15T21:21:26+03:00
  Revoluţia Franceză este revoluţia desfăşurată între 1789 şi 1799, care a lichidat orânduirea feudal-absolutistă în Franţa. A izbugnit în condiţiile agravării situaţiei economice a maselor, ale progresului ideii de naţiune, ale necesităţii acute de creare a unei pieţe naţionale. Până la Revoluţia Franceză, Europa era dominată de monarhii absolutiste, adică de regimuri în care întreaga putere politică era deţinută de rege. Era o societate bazată pe privilegiul nobilar al naşterii. Numai nobilii aveau acces la funcţiile înalte din administraţie şi armată şi erau scutiţi de plata impozitelor. Forţa conducătoare în revoluţie, la care a participat întreaga stare a treia (burghezia, masele populare orăşeneşti şi ţărănimea), a fost burghezia, iar forţa socială principală a constituit-o larga mişcare populară. Preludiul revoluţiei l-a constituit convocarea Statelor Generale (5 mai 1789). Deputaţii stării a treia din Adunarea  Statelor Generale s-au declarat constituiţi în Adunarea Naţională, apoi în vederea elaborării unei constituţii, în Adunarea Naţională Constituantă (9 iulie 1789- 30 sep.1791). Adunarea Constituantă a votat desfiinţarea privilegiilor feudale (4 aug. 1789), a adoptat ”Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului”  (26 aug.1789) şi prima Constituţie burgheză a Franţei (3 sept. 1791). Aceste realizări, împreună cu reformele administrative, judecătoreşti, fiscale şi bisericeşti, au favorizat dezvoltarea relaţiilor de producţie capitaliste. Sub presiunea insurecţiei naţionale de la 10 aug.1792, Adunarea Legislativă (1 oct.1791 – 20 sept. 1792) a suspendat monarhia şi a aprobat instituirea Comunei insurecţionale(Comuna din Paris), o adevărată putere de stat populară. În perioada aug. - sept. 1792 masele, sub conducerea Comunei insurecţionale, au impus instaurarea democraţiei politice. În faţa primejdiei  provocate de invadarea Franţei de către armatele austro-prusiene, precum şi de trădarea generalilor monarhişti, Comuna insurecţională a declarat ”patria în primejdie”. Armatele franceze au înfrânt la Valmy (20 sept. 1792) armatele invadatoare. La  21 sept. 1792  Convenţia Naţională, care luase locul Adunării Legislative, a proclamat REPUBLICA. În cadrul Convenţiei s-au reliefat două tendinţe principale: ü     Partidul moderat al girondinilor ; ü     Partidul radical al montagnarzilor, conduşi de iacobini. Între ele se afla masa deputaţilor independenţi, porecliţi ”câmpia” sau ”mlaştina”. Lupta dintre cele două tendinţe a atins apogeul în timpul procesului regelui Ludovic XVI, care, cu toată opoziţia girondinilor, a fost condamnat la moarte şi executat (21 ian. 1793). Înfrângerile  de pe front, trădarea generalului Dumouriez, scumpirea vieţii şi izbugnirea răscoalei contrarevoluţionare din Vandeea au provocat sfârşitul guvernării girondine. În urma insurecţiei din 31mai - 2iun. 1793 a fost instaurată dictatura revoluţionar-democratică a iacobinilor, girondinii fiind excluşi din Convenţie, iar unii dintre ei executaţi. Perioada dictaturii iacobine (2 iun. 1793 – 27 iul.1794), cunoscută sub numele de ”teroarea iacobină”, a constituit punctul culminant al revoluţiei. În timpul acestei dictaturi au fost desfiinţate, fără răscumpărare, servituţile feudale şi au fost introduse preţuri maximale, a fost instituit învăţământul elementar gratuit. Iacobinii au înfrânt răscoala din Vadeea şi au creat şi o armată naţională de peste 600 000 de oameni, care a alungat din ţară armatele intervenţioniste. Comitetul Salvării Publice, creat la 5 apr. 1793, a concentrat în mâinile sale întreaga putere executivă. Înlăturarea  moderaţilor, conduşi de Danton, cât şi a extremiştilor de stânga, în frunte cu J. Roux şi Hebert, au slăbit considerabil baza socială a dictaturii iacobine, uşurând sarcina marii burghezii, care a organizat lovitura de stat din 9 thermidor (27 iul. 1794). Robespierre este înlăturat împreună cu susţinătorii săi (27 iulie 1794). Girondinii, adepţi ai proprietăţii, redevin majoritari în Convenţie. Criza internă persistă. Regaliştii încearcă să organizeze o lovitură de stat. Generalul Bonaparte restabileşte ordinea în Paris (octombrie 1795). Constituţia adoptată de Convenţia Naţională introduce regimul Directoratului. În perioada directoratului continuă: Instabilitatea politică  ,Criza financiară, Nemulţumirea populaţiei Mulţi oameni politici se gândesc la o nouă lovitură de stat. Napoleon Bonaparte impune o altă Constituţie (1799). Aceasta introduce un nou regim politic : CONSULATUL. El este o soluţie pentru problemele momentului. Primul  Consul deţine puterea executivă şi o controlează pe cea legislativă. Se revine la vot universal. Pentru legitimarea regimului politic este folosit plebiscitul. Consolidarea societăţii născute din Revoluţie şi ambiţiile de cuceritor ale lui Napoleon menţin alianţa monarhiilor europene. Pentru a rezista, împăratul dispune de Marea Armată.
13 4 13
ii dupa net
ia din el informatiile care trebe pentru tie :D
bn