Răspunsuri

Cel mai inteligent răspuns!
2014-06-11T20:18:46+03:00
.Ajunsă la bătrânețe și fără a avea urmași, o împărăteasă adresează rugăciuni pline de lacrimi Maicii Domnului. Aceasta îi dăruiește un copil, care a fost numit Făt-Frumos din lacrimă.
Tânărul crește repede și se dovedește a fi foarte viteaz. Ia decizia de a pleca în lume pentru a se lupta singur cu oștile inamice împărăției tatălui său. Ajunge la împărăția vecină, al cărui tănâr împărat îi devine frate de cruce și îi mărturisește că se teme de Mama-pădurilor, care făcea ravagii pe teritoriul său, ucigându-i supușii.Făt-Frumos o așteaptă noaptea, se luptă cu ființa malefică, o învinge și o leagă în lanțuri, dar aceasta reușește să fugă astfel imobilizată.
Tânărul erou pleacă pe urmele acesteia și în drumul său cunoaște o fată frumoasă, Ileana, de care se îndrăgostește. Ulterior află că era chiar fata Mamei-pădurilor și din nou este nevoit să lupte cu aceasta. Reușește în final să o ucidă iar cei doi îndrăgostiți pleacă la împăratul cel tânăr, care la rându-i mărturisește că este îndrăgostit de fata Genarului, un om care trăiește vânând prin păduri.După mai multe peripeții, Făt-Frumos reușește să o răpească pe fata Genarului.
Cei doi ajung la curtea împaratului cel tânăr și sunt primiți cu mare bucurie.
Făt-Frumos se căsătorește cu Ileana, iar împăratul cel tânăr cu fata Genarului.