Răspunsuri

2014-06-02T20:03:41+03:00
Vezi daca iti place
Deseori, fiecare dintre noi încearcă să schiţeze în mintea sa o lume ideală, sau cel puţin aproape perfectă, în care ar vrea să locuiască; o lume în care pretutindeni guvernează binele, adevărul şi frumosul, iar preşedinte al ei este fericirea. O astfel de lume iluzorie a creat scriitorul Thomas Morus, dîndu-i un nume neobişnuit, dar simbolic, Utopia, cuvînt ce comportă fuziunea a doi termeni: ou topos, care în traducere din greacă semnifică „nici un loc”, şi eu topos, care, din aceeaşi limbă, se traduce „loc fericit”. Aşadar, lexemul „utopie” este definiţia unui loc fericit care nu există.
La prima vedere, „Utopia” prezintă încercarea lui Thomas Morus de a descrie o ţară ireală, conturată din concepţiile autorului despre o viaţă perfectă, în care toţi sînt fericiţi şi mulţumiţi. Această primă impresie este însă anihilată de mesajul evident filozofic al textului, care reflectă concepţia lui Thomas Morus despre viaţă sau, mai bine spus, despre modul în care aceasta ar trebui să se desfăşoare în limitele unui stat.
Opera „Utopia” este structurată în două părţi, pe care autorul le numeşte cărţi şi care reflectă ipostazele a două vieţi cantradictorii: cele ale vieţii reale, în care trăieşte Morus, şi cele ale vieţii fictive, în care, probabil, şi-ar fi dorit să trăiască. Cele două modele de viaţă sînt prezentate de scriitor din perspectiva unei viziuni filozofice, prin utilizarea luxului de amănunte şi a propriilor opinii, invitînd cititorul la o meditaţie asupra societăţii în care îşi duce existenţa.
Cartea întîi a „Utopiei” prezintă dialogul dintre personajul-narator, care este însuşi Thomas Morus, un vechi prieten al său, tînarul şi eruditul Peter Giles, şi un explorator al lumii, sau mai degrabă un filozof, călugărul Raphael Hythloday. Acest dialog are menirea de a inaugura descrierea Utopiei, făcută de Raphael, dar totodată reflectă viziunea autorului despre societatea în care trăieşte. Aşadar, în această discuţie Morus scoate în evidenţă situaţia deplorabilă a oamenilor simpli, care sînt nevoiţi să îndure sărăcia şi mizeria, în timp ce regii şi nobilimea se îmbogăţesc pe seama muncii lor. Mai mult chiar, cei din urmă, pentru a-şi spori veniturile, cer impozite colosale, definindu-le drept contribuţii benevole, dezgroapă legi vechi, demult uitate, pentru a putea amenda, ameninţă cu războaie, cerînd din nou impozite, toate acestea fiind întreprinse cu scopul meschin de a aduna în jurul lor averi cît mai mari, care, în cele din urmă, se dovedesc a fi inutile. Iar atunci cînd săracii, strîmtoraţi de pretenţiile exacerbate ale nobililor şi lipsiţi de finanţele necesare nu doar pentru achitarea multiplelor impozite, ci chiar şi pentru asigurarea propriei existenţe, încearcă să supravieţuiască încălcînd dreptul de proprietate, cei bogaţi cataloghează faptele lor drept infame şi îi pedepsesc aspru. În această situaţie, Morus vede o singură soluţie: renunţarea la proprietate şi la valoarea banului, căci, după cum menţionează el, „atîta timp cît există orice fel de proprietate şi cîtă vreme banul este un etalon pentru toate celelalte lucruri, o naţiune nu poate fi guvernată nici într-un mod just, nici în unul fericit”, în timp ce „aşezarea tuturor pe o singură treaptă este singura cale de a face o naţiune fericită”.
ms :) sper sa fie bine
copiaza cat vrei
asa a scris si sora mea carei tot la liceu
ok mersi mult ;)
np:D