Mihai Eminescu considera ca "o adevarata literatura trainica, sa ne placa noua si sa fie originala pentru altii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe traditiile, obiceiurile si istoria lui, pe geniul lui" si de aceea a lasat posteritatii o opera originala mustind de sevele folclorului pe care l-a cunoscut si l-a îndragit înca din copilarie. Membru al Societatii "Orientul", poetul avea sa cunoasca si mai profund folclorul si sa se convinga de inegalabila lui fr
Nu are loc..
Am scris cam mult

Răspunsuri

2014-06-02T19:38:12+03:00
Mihai Eminescu considera ca "o adevarata literatura trainica, sa ne placa noua si sa fie originala pentru altii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe traditiile, obiceiurile si istoria lui, pe geniul lui" si de aceea a lasat posteritatii o opera originala mustind de sevele folclorului pe care l-a cunoscut si l-a îndragit înca din copilarie. Membru al Societatii "Orientul", poetul avea sa cunoasca si mai profund folclorul si sa se convinga de inegalabila lui frumusete, fapt ce l-a determinat sa-l culeaga si sa-l foloseasca apoi ca izvor pururea viu pentru creatia sa. Marturie stau poeziile "Ce te legeni...", "La mijloc de codru...", "Revedere" si chiar "Luceafarul", care porneste tot de la o creatie populara.

Poezia "Ce te legeni..." a aparut în volumul "Poezii" publicat la Editura "Socec" (1883), având o scurta prefata semnata de Titu Maiorescu, unde, pe lânga creatiile care vazusera deja lumina tiparului, sunt cuprinse si douazeci si sase de poezii inedite. Dintre acestea face parte si "Ce te legeni..."

Inspirata din creatia populara, aceasta poezie este conceputa ca un dialog dintre poet si codru, un dialog imaginar care pune în evidenta dragostea poetului fata de natura, dar si tristetea sa exprimata prin glasul codrului, în fata trecerii neînduratoare a timpului.

In locul plopului sau al bradului din poezia populara, Eminescu a ales ca partener de dialog, "obisnuitul codru, care e simbol al permanentei" (G. Calinescu) si caruia i se adreseaza ca unei fiinte cunoscute, apropiate: "— Ce te legeni, codrule,/ Fara ploaie, fara vânt,/ Cu crengile la pamânt?"

Mai întâi "raspunsul" amplu al codrului dezvaluie o atmosfera generala de tristete identificata cu sosirea toamnei, simbol al singuratatii, al degradarii întregii naturi, în ciuda eternitatii ei. Existenta plenara a codrului este posibila doar în doua dintre anotimpuri — primavara si vara —, pe când sosirea toamnei careia îi urmeaza în mod firesc si fatal iarna, este motiv de adânca tristete si sfâsietor zbucium sufletesc.


Este bine?