Răspunsuri

2014-06-02T08:27:39+03:00
Noaptea de decemvrie este o meditaţie pe tema poetul şi poezia şi exprimă drumul poetului de la estetica romantică la cea simbolistă. Este sugerată ideea că naşterea conştiinţei estetice simboliste este un proces de evoluţie a eului, un model de cunoaştere a lumii, o necesitate legică, generată de aspiraţia spiritului spre absolut.Nucleul îl constituie cele trei ipostaze ale eului poetic, care generează cele trei dimensiuni ale universului poetic.Ipostaza poetul sugerează cunoaşterea senzorială, exterioară, critico-obiectivă, socială, aderenţa sa la o estetică realistă, militantă, angajată social.
Ipostaza emirul este adusă în mod simbolic de „un arhanghel de aur”ş\reprezintă dimensiunea romantică a universului poetic, sugerată de simbolul Bagdadul. Romanticii considerau Bagdadul oraşul basmului oriental al celor „1001 de nopţi”, locul de evaziune într-un decor mirific, din faţa realităţilor sociale.Emirul este un erou excepţional în împrejurări excepţionale, de basm, aşa cum îl visau romanticii:
 „Şi el e emirul, şi are-n tezaur,
Movile înalte de-argint şi de aur,
 Şi jaruri de pietre cu flăcări de sori;
 Hangiare-n tot locul, oţeluri cumplite — 
In grajduri, cai repezi cu foc în copite,
Şi-ochi împrejuru-i — ori spuză ori flori”.
Tema, subiectul, eroii ne apar structurate pe conceptul romantic de lume de vis: 
„Şi el e emirul, şi toate le are. ..
E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu,
 Dar zilnic se simte furat de-o visare…”. 
Visul pe care-l nutreşte emirul este de a ajunge la Meka, pentru mahomedani cetatea sfântă, unde se găseşte mormântul lui Mahomed, prorocul musulman. Pentru a-şi realiza visul şi datoria faţă de credinţa sa: 
„Spre Meka-l răpeşte credinţa — voinţa,
Cetatea prea sfântă îl cheamă în ea,
 Ii cere simţirea, îi cere fiinţa,
îi vrea frumuseţea — tot sufletu-i vrea —
Din tălpipână-n creştet îi cere fiinţa”.
 Meka este cetatea ideală, un simbol al universului poetic, ca o exprimare a conceptului de poezie pură. Drumul prin pustiu al emirului este simbolic şi sugerează viaţa săracă, pe care a dus-o poetul: „…ş-acea duşmănie
De lupi care urlă”.
 Înainte de a pleca la drum, emirul întâlneşte în mod simbolic, la fântână, un drumeţ cerşetor. în deşert, toţi însoţitorii emirului mor, iar el, când ajunge la capătul puterilor, vede năluca cetăţii ideale: 
„Ca gândul aleargă spre alba nălucă,
Spre poamele de-aur din visu-i ceresc”…, însă nu poate ajunge la ea:
 „Dar visu-i nu este un vis omenesc”.
Ipostaza drumeţul pocit este simbolistă, fiindcă în lumea conştiinţei de sine toate se inversează. Valorile din lumea materială devin nonvalori; ce este frumos, bun şi drept, devine pocit, strâmb. De aceea „drumeţulpocit nu este decât dublul emirului în oglinda fântânii, adică a conştiinţei de sine.
1 5 1