Răspunsuri

2014-06-01T13:25:00+03:00
   Donna Alba reprezinta idealul feminin, intruchipare a frumusetii, superioritatii si mai ales al inaccesibilitatii. Personajul masculin din roman, Mihai Aspru, reprezinta exact opusul acestui ideal, cel putin din punct de vedere al pozitiei sociale: un barbat cu origini plebee, fara importanta si fara viitor. Tocmai intangibilitatea Donnei il determina sa lupte mai darz in intentia de a o seduce, obsesie care ii justifica cel putin in mintea proprie toate actiunile ulterioare.
     Iubirea pentru Donna Alba poate fi pusa destul de mult sub semnul incertitudinii. Cu cat ajungi sa il cunosti mai bine pe Mihai, iti dai seama ca barbatul urzeste un plan cu subterfugii care are la baza frustrari de ordin personal, material si social.              
     Mihai Aspru nu o iubeste propriu-zis pe Donna Alba, ci in mintea lui se naste o obsesie hranita tocmai de esecuri. Ramas orfan si sarac, se ambitioneaza sa invete si sa devina cineva, in special din punct de vedere social si material. Femeia isi face aparitia in viata lui cat se poate de spectaculos: trece prin fata liceului, fiind “grava si mandra, incremenitor de frumoasa”, iar tanarul scapa pe jos cartile pe care le tinea in brate. Gafa lui il face sa realizeze cat de inaccesibila este pentru el o astfel de lume si o astfel de femeie. Insa orgoliul masculin si o ambitie nestapanita il determina sa lupte pentru a realiza imposibilul.
     Urmeaza Facultatea de Drept si intre timp afla si identitatea misterioasei femei care ii va deveni un soi de far calauzitor: Alba Ypsilant, sotia lui Georges Radu Serban, avocat si boier din familie de domnitori. Patrunde in casa acestuia, ca secretar, sub pretextul de a-si face o cariera in avocatura, insa cu intentia ascunsa de a-i seduce sotia.
      Mihai Aspru nu este insa vreun fidel. Desi macinat de obsesia lui pentru Alba, el o “inseala” constant pe femeia ideala, patrunzand in lumea sordida a prostituatelor. El nu reprezinta tipul intelectualului, ci mai degraba tipul sportiv si viril. Nu are parte de procese de constiinta, ci mai mult de o obsesie nascuta undeva in subconstient, care nu ii da pace si care il intarata mereu sa mearga mai departe, din ce in ce mai indarjit si furios pe stapanii pe care urma sa se razbune cumplit:“… le eram recunoscator ca imi dau prilejul in curand sa-i lovesc de moarte. Aceasta era doar soarta noastra, sa ne izbim de moarte, pentru a ajunge la cei ce ne stapanesc si pe care ii iubim mai mult decat pe noi, ii iubim si-i admiram cu inversunare si cu ura, pana ce le smulgem iubirea lor.”
     Dupa toata tensiunea acumulata pe tot parcursul romanului, punctul culminant al presupusei pasiuni dintre barbatul plebeu si idealul feminin se rezuma la o posesiune brutala si indarjita, iar Donna Alba se prabuseste de pe piedestal si nu ramane decat o femeie oarecare, banala si lipsita de orice caracter de unicitate.