Răspunsuri

2014-05-31T11:46:31+03:00
Problema surselor alternative de energie nu este o noutate a ultimilor ani, când folosirea acestora s-a pus mai acut numai datorită cerinţelor U.E. dar şi a necesităţii de a se reduce sursele de poluare a mediului din cauza, în principal, a reziduurilor rezultate din arderea combustibililor, provenite din hidrocarburi fosile (petrol, gaze naturale). Pentru omenire nu există prea multe soluţii acum, la începutul mileniului III, în ceea ce priveşte resursele energetice alternative la cele fosile. Rămân accesibile, sub aspectul costului, doar: - plantele, care înmagazinează în creşterea şi dezvoltarea lor cantităţi mari de energie; - energia solară (lumina şi căldura); - energia eoliană (dată de curenţi şi vânturi); - energia solului şi a apelor termale. Dintre toate aceste forme, cele mai accesibile surse de energie alternativă la cele fosile sunt plantele. Dar, în acest caz, intervine un factor de mare însemnătate pentru omenire, punându-se o firească întrebare: „Care va fi destinaţia producţiei agricole? Spre sursele de hrană ale unei populaţii a globului tot mai numeroase, sau pentru producerea de energie nepoluantă, extrem de necesară în condiţiile în care sursele energetice clasice sunt din ce în ce mai puţine, mai scumpe şi, de ce nu, în viitor tot mai puţin accesibile pentru mulţi locuitori ai planetei. Este important faptul că, în prezent, se cunosc mare parte din plantele cu potenţial energetic, unele care acumulează în diferite organe uleiuri, altele care acumulează hidraţi de carbon cu valoare energetică mare. În prima grupă se pot încadra plantele oleaginoase, aproape în totalitatea lor, iar în grupa a doua, a celor producătoare de hidraţi de carbon, din care fac parte, printe altele, porumbul, sorgul zaharat, din grupa cerealelor, şi trestia şi sfecla-de-zahăr, care acumulează cantităţi mari de zaharuri (hidraţi de carbon), din care se pot obţine uşor etanol sau metanol utilizate ca biocombustibil. Alături de aceste grupe de plante, de obicei cultivate, mai sunt o serie de specii de plante anuale sau perene care pot fi utilizate pentru producţia de energie din biomasa purtătoare de bioenergie, specii de salcie, plop sau resturi şi reziduuri lemnoase, care se pot constitui în surse sigure pentru producţia de bioenergie. În lucrarea de faţă nu vom aborda problema producţiei de energie din surse neconvenţionale, vom face analiza unei grupe de plante cultivate care, la această dată, este aproape sigur că poate constitui o nouă sursă de biocombustibil pentru motoarele cu ardere internă de tip diesel. Este vorba despre grupa plantelor furnizoare de grăsimi vegetale. Aceste grăsimi vegetale se pot utiliza, în egală măsură, în alimentaţia omului, în industrii pentru realizarea unei mari diversităţi de produse şi pentru producerea de biocombustibili. Plantele oleaginoase sunt cunoscute de om de mii de ani. Ele au însuşirea de a acumula în diverse ţesuturi (seminţe, fructe, tuberculi) grăsimi, care sunt cele mai energetice produse realizate în procesele complexe de fotosinteză. Este de reţinut faptul că grăsimile vegetale au o valoare energetică mai mare de 9000 cal/molgr, aproape dublă faţă de cea produsă de hidraţii de carbon (peste 4000 cal/molgr). În natură sunt extrem de multe specii de plante care acumulează grăsimi (uleiuri), în diverse organe. Acestea încă nu sunt suficient de mult cunoscute sau, dacă sunt cunoscute, nu sunt folosite: uleiul din fructul de fag (jirul), din ghinda de stejar. Nu se utilizează la potenţial superior nici uleiurile cunoscute care ar putea fi extrase din nucă, sâmburii de viţă-de-vie, din alunele sălbatice, seminţele rozaceelor etc. Acesta este un motiv în plus în a afirma că o lărgire a domeniului de utilizare a uleiurilor cunoscute pentru producţia de biocombustibili sau pentru alte forme de energie nu va pune omenirea într-o situaţie de criză, sub aspectul nevoilor alimentare. În plus, apare nevoia cercetării şi a găsirii de soluţii biotehnice de realizare a unor forme genetice care să determine: - creşteri ale producţiei de biomasă, - creşteri ale conţinutului de substanţe şi principii active necesare atât alimentaţiei umane cât şi producerii de energie sau alte produse, precum medicamentele. Este nevoie de a găsi căile de rupere a unor corelaţii care reglează proporţia dintre grupe de substanţe sintetizate şi acumulate în anumite organe ale plantelor (exemplu, cantitate mai mică de ulei din bobul de soia, în care predomină substanţele azotate). S-ar putea realiza soiuri de soia în care proporţia de ulei în seminţe să fie mai mare decât cea de proteine, realizând astfel soiuri de soia tipice pentru ulei, aşa cum este şi cazul florii-soarelui. S-ar putea mări conţinutul de ulei al seminţelor de bumbac. Este necesar în acest caz de surse financiare care să susţină programe de cercetare serioasă în domeniu.