Răspunsuri

2014-06-04T22:41:06+03:00
Un loc aparte în ansamblul motivelor ornamentale de pe porți îl are rozeta, alt simbol solar, cea mai răspândită fiind rozeta cu șase petale înscrise în cerc, reprezentând perfecțiunea, fiind, în concepția veche populară, purtătoarea unor puteri binefăcătoare. 

Un motiv mereu întâlnit pe porţile ţărăneşti este și funia împletită sau răsucită, care ia diverse forme: cerc, triunghi, cruce, colac, noduri. Funia răsucită este un semn al infinitul, exprimă aspirația spre înalțimi, legătura dintre pământ şi cer. Ea degajă energii benefice. Conceptul de împletire are adânci semnificaţii spirituale, simbolizând împletirea unor forţe aducătoare de bine, care au şi un rol de apărare împotriva spiritelor rele. De asemenea, părul împletit este un semn al fecioriei, iar funia de fum simboliza, în concepţia populară, calea prin care sufletul ajunge la cer 
Pomul vieţii este un alt motiv principal şi foarte vechi, simbol al vitalităţii, al ascensiunii spre cer, al rodniciei continue şi al vieţii veşnice. Legate de acest simbol sunt bradul, ramura de brad, frunza şi vasul cu flori. Este înfățișat pe stâlpii porții ca un ax vertical (din funii) reprezentând trunchiul pomului, din care pornesc, în chip de ramuri, brațe ridicate sau înclinate. Simbolul mai este prezent stilizat în formă trifurcată, cu vârful sub formă de cruce. Motivul apare nu numai pe porţi, ci și pe pereţii caselor, pe stâlpii pridvoarelor, pe frontoane, pe grinzi, pe diverse vase şi obiecte de mobilier. Verde şi peren, bradul întruchipează idealul „tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte”. Este folosit în riturile de construcţie, fiind arborat pe coama casei nou construite; este numit şi „arborele nunţii”, pus la începutul unei noi vieţi de familie.

Dintre motivele avimorfe, cele mai frecvente sunt porumbelul, simbol al sufletului, al purității morale, al legăturii cu cerul, și cocoșul, simbol solar, care anunță, prin cântecul său, răsăritul soarelui și izgonește duhurile rele ale nopții. Cocoșului, vestitor al luminii care urmează nopții, îi sunt atribuite puternice virtuți protectoare, expus uneori și în vârful acoperișurilor caselor și ale bisericilor vechi.

Crucile şi boldurile, frecvente pe acoperişurile porţilor (prezente deseori şi pe coama caselor), au, de asemenea, o puternică funcţie protectoare. Boldurile, ca nişte săgeţi îndreptate spre cer, reprezintă verticalitatea, aspirația spre înălţimi, o „ancorare” a construcţiei în universul cosmic [3].

Stâlpii porţilor (precum şi cele de la prispele caselor, cei ai porților având însă, în general, dimensiuni mult mai mari) amintesc de vechile coloane, simbolizând verticalitatea, ascensiunea. Coloanele, asociate stâlpilor, fac legătura între pământ şi forţele benefice ale înălţimilor spre care urcă, făcând parte din simbolistica unui „axis mundi”, analizată pe larg de Mircea Eliade, reprezentând un centru al lumii, care comunică cu puterile divine. De fapt, sensurile tuturor simbolurilor analizate converg către ideea că, pentru ţăran, casa, loc sacru, se află „în centrul lumii”, într-un spaţiu care transcende planul fizic şi se situează sub „zarişte cosmică”, intrând în legătură cu veşnicia. Lucian Blaga spune foarte sugestiv că „geografia în care îşi fixează săteanul locuinţa este o geografie mitologică. Viaţa satului, în întregimea ei, are un sens cosmic, totalitar”. Aşadar, satul „nu este situat într-o geografie pur materială şi în reţeaua determinantelor mecanice ale spaţiului, ca oraşul; pentru propria sa conştiinţă, satul este situat în centrul lumii şi se prelungeşte în mit”