Răspunsuri

2014-05-29T17:16:33+03:00
Dragostea si grija fata de fiul sau is determina pe Budulea sa-1 creasca singur cand sotia sa il paraseste. Mai mult, neavand cu cine-1 lasa, il purta cu el la petreceri, invatandu-1 totodata de mic mestesugul cantatului la fluier si obisnuindu-1 de copil cu responsabilitatile: Hutu ii pazea cu strasnicie cimpoaiele intr-un colt al casei. Indemnat

de dascalul Claita, el isi da copilul la scoala, nevenindu-i parca sa creada ca si fiul sau

poate invata carte.

Mandru de sarguinta baiatului sau, de dorinta acestuia de a invata, face efortul de a-1 da la scoala la oras. Copilul se bucura ca nu a tost primit la "preparandie", gandindu-se ca va merge la aceeasi scoala cu prietenul sau. Fire deschisa si comunicativa, Budulea simte nevoia sa impartaseasca si celorlaiti bucuria si mandria de a avea un fiu elev la scolile cele mari: "Ma duc si eu la oras, fiindca am un fecior la scolile cele mari. Are sa iasa dascal".




Grija fata de fiul sau crescuse din dragostea nemarginita pe care i-o purta. In fiecare saptamana facea drumul pe jos pana la oras, desi mergea greu datorita piciorului infirm, si "niciodata nu venea cu mana goala." Stia sa povesteasca frumos, era vesel si vorbaret. Pentru baiat, cand 1-a instalat la gazda, adusese de acasa "o saltea cu paie, doua perini, o velinta, trei randuri de albituri, doua paini mari, un saculet de fasole, altui cu faina de mamaliga si o bucata de slanina" ca sa-i ajunga pentru doua saptamani.

Din modestul sau castig platea gazda lui Hutu, numai jumatate din suma, adica "saizeci

de creitari" pe luna.

Sufletul sau bun si generos se intrista la gandul ca mama lui Hutu nu putea sa se bucure alaturi de el pentru reusita fiului; "cand se gandea cum s-ar bucura Safta dac-ar afla ca feciorul ei are sa fie dascal, ochii i se umpleau de lacrami si credea ca moarta sa fie, ar scoate-o din pamant".

Dragostea fata de familie 1-a facut sa o ierte pe Safta cu toata sinceritatea, sa uite ca 1-a parasit, si astfel sa se bucure ca familia s-a reintregit. El isi impartasea bucuria drumetilor: "Mergem cand eu, cand nevasta-mea la oras fiindca avem un fecior la scolile cele mari."

Neintelegand ingrijorarea dascalului Claita legata de scolile "latinesti", Budulea se bucura ca fiul sau are sa invete multe limbi straine si are sa devina "dascal mare": "Am un fecior la invatatura. Are sa iasa dascal mare. Vorbeste sarbeste si ungureste, iar acum invata latineste, greceste si nemteste: nu-i mai lipseste nici o limba ca sa fie cele sase depline."

Imbinand descrierea cu dialogul si naratiunea, scriitorul reuseste sa contureze acest portret memorabil, un faran vesel din fire, bun si sincer, care intelege rosturile invataturii si sprijina prin mijioacele sale modeste reusita fiului sau.

Autorul surprinde gesturile si vorbete caracteristice ale personajului: "Budulea cel batran schiopata sprinten si pe maruntite cu noi, fiindca nu-si mai gasea rostui si ar fi voit sa afle vreun om ca sa-i spuna cele petrecute." Tonul sau glumet, vofba simpla, taraneasca, ascund multa afectiune: "Mai Budulea taichii!"

Dascalul Claita emotioneaza cititorul prin intreaga sa conduita. Invatator la tara, el se bucura de respectui satenilor datorita firii sale sincere, neobosite si generoase, pusa in slujba comunitatii. Avand o familie numeroasa, el stie ce inseamna greutatile si sare totdeauna in sprijinul celor aflati in dificultate. Impresionat de situatia lui Budulea si a fiului sau, il sfatuieste pe cimpoies sa-si dea baiatul la scoala, dorind ca toti copiii

din sat sa invete carte: "Mai Buduleo, nu mai purta si copilul cu tine; pune-i o bucata

de paine in traista si trimite-1 la scoala, ca sa-mi bat si eu capul cu dansul." Recunoaste

si apreciaza calitatile intelectuale ale copilului, pe care i1 numeste monitor si apoi i1 sprijina sa-si croiasca drumul in viata. Insista ca baiatul sa mearga la oras la scoala normala, la "preparandie", il ajuta oferindu-i niste straie mai vechi cu care sa se prezinte

in fata noilor sai profesori si colegi.impoiesul din Cocorasti, era un om deschis si sociabil, zambind mereu cand i se vorbea. Era un om scund, "gros, rotund la fata", cu un picior mai scurt decat celalalt, inzestrat cu talent muzical si cu o fire placuta si sincera. El era chemat la toate petrecerile din sat deoarece "canta mai bine decat toti si din vioara, si din cimpoi, si din fluier". Purta totdeauna un fluier in serpar de care nu se despartea niciodata. Prezenta lui la petreceri parea ca aduce noroc, fiindca venea „cu multi ani, cu spor in casa si cu belsug la masa."