Răspunsuri

2014-05-28T19:31:21+03:00
odată cu naşterea vieţii gândului a avut loc o zdruncinare a simţirii sufleteşti. Nu trebuie să fie trecută cu vederea această trăire sufletească, ce a avut loc atunci când şi-a făcut apariţia concepţia gândită despre lume. Acest început n-ar fi fost simţit ca un progres, dacă nu s-ar fi crezut că prin mijlocirea gândului s-a reuşit cuprinderea a ceva mai desăvârşit decât cu ajutorul vechii trăiri în imagini. Este cu totul firesc că, pe această treaptă a dezvoltării concepţiei despre lume, sentimentul la care se face referire aici, nu a fost exprimat cu claritate. Este însă sigur că a fost simţit, putem afirma acum cu deplină certitudine acest lucru dacă privim retrospectiv la vechii cugetători greci. Se simţea că imaginile trăite de premergătorii direcţi nu călăuzeau la cele mai înalte, la cele mai desăvârşite temelii primordiale. În aceste imagini erau întrezărite numai temelii primordiale mai puţin desăvârşite. Dar gândul trebuia să se înalţe până la temeliile primordiale mai elevate, căci cele văzute în imagini erau numai creaturile acestora.Prin progresul omenirii spre viaţa gândului, din punct de vedere al reprezentării, lumea s-a împărţit într-o sferă mai mult naturală, şi alta mai mult spirituală. În această sferă spirituală – percepută abia acum – a trebuit să fie resimţit ceea ce anterior fusese trăit în imagini. La acestea s-a mai adăugat şi reprezentarea unui nivel superior gândit ca planând sublim deasupra acestei lumi spirituale mai vechi, precum şi deasupra naturii. Gândul voia să pătrundă la acest nivel înalt. În domeniul acestui nivel înalt îşi căuta Pherekydes cele trei „Mume primordiale” ale sale. O privire asupra fenomenelor universului poate ilustra natura reprezentărilor cu care s-a familiarizat o personalitate de talia lui Pherekydes. În propria lui ambianţă, omul găseşte o armonie ce se află la temelia tuturor fenomenelor, aşa cum se exteriorizează ea în mişcările aştrilor, în evoluţia anotimpurilor, împreună cu binefacerile creşterii plantelor şi aşa mai departe. În acest mers binecuvântat al lucrurilor, intervin forţele inhibitoare, distructive, aşa cum se manifestă ele prin efectele uneori dăunătoare ale vremii, prin seisme etc. Cel ce îşi aruncă privirea asupra tuturor acestor fenomene, poate fi condus la acceptarea existenţei unei dualităţi a forţelor dominante. Totuşi, sufletul omenesc are nevoie de acceptarea unei Unităţi fundamentale. El intuieşte în mod firesc că grindina distrugătoare, seismul devastator, trebuie să provină până la urmă din aceeaşi origine ca şi ordinea binefăcătoare a anotimpurilor. În felul acesta omul priveşte dincolo de lucrurile bune şi rele, spre un Bine primordial. În cutremurul de pământ guvernează aceeaşi forţă bună ca şi în binecuvântarea primăverii. În arşiţa pârjolitoare, aducătoare de secetă a Soarelui, este activă aceeaşi forţă care maturizează sămânţa vegetalelor. Deci şi în evenimentele dăunătoare se găsesc aceleaşi „Mume primordiale bune”. Când omul ajunge să simtă toate acestea, în faţa sufletului său se instalează o uriaşă enigmă a lumii. Pentru a o dezlega, Pherekydes recurge la Ophioneus al său. Sprijinindu-se pe vechile reprezentări prin imagini, Ophioneus apare ca un fel de „Şarpe universal”. În realitate, el este o fiinţă spirituală care face parte – împreună cu toate celelalte fiinţe spirituale ale Universului – din copiii lui Cronos, Zeus şi Chthon, însă care, după crearea lui, s-a transformat în aşa fel, încât acţiunile sale se îndreaptă împotriva celor ale „Mumelor primordiale bune”. Prin aceasta, lumea se înfăţişează divizată în trei. Pe primul loc se află „Mumele primordiale”, prezentate ca entităţi bune, desăvârşite; pe al doilea loc se află procesele binecuvântate ale lumii, iar pe locul al treilea se află procesele distructive sau numai nedesăvârşite ale Universului, care – înfăţişându-se ca Ophioneus – se insinuează în desfăşurarea proceselor binecuvântate.
valeu :)))) 8-10 randuri ?
te raportez :) fa mai scurt :)